Impozitul pe profit, doar 1,7% din PIB

De la 1 ianuarie, toate societățile cu până la 1 milion euro cifră de afaceri, adică peste 450.00 de firme, plătesc un impozit de 1% din cifra de afaceri. IMM-urile sunt motorul dezvoltării economice a României. Și iată că nicio firmă nu s-a plâns de această schimbare de regim fiscal, de trecerea de la un impozit de 16% din profit la 1% din cifra de afaceri. E normal ca marile companii, care au cifre de afaceri de ordinul sutelor de milioane de euro, să plătească un impozit mai mare, un 2-3% din cifra de afaceri, câtă vreme au refuzat, timp de zeci de ani, să plătească impozit pe profit. Companiile din sectorul energetic operează cu o EBITDA medie de 35%. Hidroelectrica, de exemplu, are o EBITDA (profit operațional) de 73% din cifra de afaceri. OMV Petrom are o cifră de afaceri de peste 3 miliarde euro anual și un profit de peste 1 miliard euro. 3% impozit pe cifra de afaceri înseamnă 30 milioane euro. Deci le mai rămân și austriecilor un miliard de euro profit. Companiile energetice au mai avut o taxă similară, introdusă în 2015, de 1% din valoarea construcțiilor, cunoscută și ca taxa pe stâlp. Și nu a murit nimeni. Și EON, ENEL, ENGIE, Moll, OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Lukoil au raportat un profit cumulat de câteva miliarde de euro. Aceeași situație o avem și în cazul companiilor din comunicații care au cifre de afaceri de miliarde de lei și profit pe măsură. Impunerea unor taxe procentuale de 2-4% din cifra de afaceri la momentul acordării licențelor de comunicații mobile poate să fie o măsură care să echilibreze raportul dintre stat și acești operatori. Ca o idee de principiu, relația statului cu agenții economici trebuie să fie una de câștig pentru ambele părți, o relație win-win și nu win-loss.

Taxa pe “lăcomie”, anuală, nu trimestrială

Până să se zburlească Tudose la bănci și să le trimită controale, mai toate băncile străine raportau, de zeci de ani, pierderi. În România, dobânzile la credite sunt de 4-5 ori mai mari decât dobânzile din țările UE. Băncile și-au erodat puternic baza impozabilă prin vânzarea NPL-urilor (credite neperformante) cu haircut (reducere) de 90%, sau prin transferuri masive de capital către băncile mamă. Statul, în prostia lui, a închis ochii la aceste practici și a dat deductibilitate fiscală pentru toate aceste pierderi contabile. Dar cea mai mare vină a băncilor constă în faptul că nu au finanțat economia românească, decât într-o prea mică măsură. Stocul creditelor acordate societăților și persoanelor fizice a crescut cu doar 3% din 2010 până în 2017, de la 209 la 219 miliarde lei, pe când expunerea băncilor pe stat a crescut cu 90%, de la 61 la 110 miliarde lei. Adică băncile au preferat să rămână într-o zonă de confort cumpărând masiv titluri de stat, garantate de Ministerul de Finanțe, deci cu risc 0 și cu un randament de 4-5% anual. O taxă pe activele financiare ale băncilor care nu înțeleg să plătească impozit pe profit poate să reprezinte o soluție. Am discutat ieri cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici, cerându-le să precizeze în clar în textul ordonanței că taxa pe “lăcomie” este anuală și nu trimestrială și să o aplice de la o valoare referențială a ROBOR-ului de 2,5% și nu de 1,5% cât e stipulat acum. Trebuie să înțelegem că ROBOR-ul nu-l stabilesc băncile comerciale, că sunt niște mecanisme mai complexe de piață care dau valoare acestui indice, evoluția acestuia fiind influențată de mai mulți factori interni și externi. Nu poți avea pretenția ca o bancă comercială să practice o dobândă, fie pentru creditele ipotecare, fie pentru creditele de consum, mai mică decât valoarea inflației. Ori, în 2018, România va avea o inflație anualizată în jur de 4%. Trebuie să mai înțelegem că s-a dus vremea banilor ieftini, până și Rezerva Federală a Statelor Unite a ridicat dobânda de referință la 2,25%.

Un impozit de 3% din valoarea taxelor de participare pentru organizatorii de jocuri de noroc sau de 5% din totalul taxelor de participare pentru organizatorii de jocuri de noroc online mi se pare decentă.

Retragerea banilor din pilonul II ar dubla inflația și deficitul de balanță comercială

I-am cerut ministrului Teodorovici să renunțe la reglementările care vizau posibilitatea retragerii sumelor din Pilonul II de pensii contra unui comision de 2%. Peste noapte, românii ar fi secătuit Pilonul II de pensie cu 10 miliarde euro, bani care ar fi invadat piața, ducând la o dublare a inflației și la o dublare a deficitului de balanță comercială, care, oricum, a ajuns anul trecut la o valoare record de 12,5 miliarde euro. Desființarea Pilonului II de pensii e o mare greșeală pentru că va văduvi milioane de români de o pensie decentă. E posibil ca Guvernul să modifice textul ordonanței pus în dezbatere, în sensul în care participanții la Pilonul II să poată să opteze pentru transferul fondurilor la Pilonul I sau la Pilonul III de pensie. Ambele opțiuni sunt proaste. Statul va folosi banii din Pilonul I, ca și până acum, pentru a crește salarii și pensii, în loc să finanțeze investiții.

Am ajuns la fundul sacului

Prorogarea la 1 septembrie 2019, față de 1 ianuarie 2019, a creșterii punctului de pensie cu 15%, de la 1.100 la 1.165, și a pensiei minime de la 640 la 704 lei, precum și celelalte măsuri din ordonanță de înghețare a sporurilor, primelor și indemnizațiilor vin ca o recunoaștere a ceea ce spun de multă vreme: am ajuns la fundul sacului. Statul s-a angajat în 2018 la cheltuieli de 314 miliarde lei, sperând la încasări bugetare de 287 miliarde lei. Cum creșterea economică nu va fi de 5,5%, ci în jur de 4%, este evident că și veniturile bugetare vor fi mai mici decât cele estimate prin Legea bugetului, în mod realist undeva pe la 270 miliarde lei. Asta înseamnă că riscăm să ieșim din ținta de deficit bugetar de 3%. Guvernul a tăiat și anul acesta investițiile, probabil ne vom închide pe 25-26 miliarde lei, cu 13 miliarde lei mai puțin decât sumele estimate la începutul anului. Sacrificarea investițiilor nu este suficientă pentru a menține deficitele la valorile agreate cu Comisia Europeană. Plecând de la această realitate, Guvernul a inventat noi taxe. Moș Crăciun nu mai există.