Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 20 octombrie 2020
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.119/2020
Video - Flash & IOS
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 20 octombrie 2020 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 20 octombrie 2020
![]() |
8. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind suplimentele alimentare (PL-x 468/2012) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 468/2012 |
................................................ | |
![]() |
La poziția 6 avem Proiectul de Lege privind suplimentele alimentare; PL-x 468/2012. Raport comun... Domnul... Guvernul. Vă rog. Reprezentantul Guvernului. Vă rog. |
![]() |
Domnul Nicolae Dragoș Garofil (secretar de stat, Ministerul Sănătății; de la tribună): Dragoș Garofil, secretar de stat la Ministerul Sănătății. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Proiectul de lege realizează crearea unui cadru de reglementare unitar al cadrului juridic instituțional și procedural necesar, inclusiv recunoașterea mutuală a notificărilor emise în spațiul Uniunii Europene, protecția consumatorului și a sănătății publice, crearea unei baze de date care să conțină toate tipurile de suplimente alimentare certificate, stabilirea sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, transpunerea unor norme europene privind suplimentele alimentare, simplificarea procedurilor de notificare și descentralizare. De asemenea, proiectul privind suplimentele alimentare, promovat de Ministerul Sănătății, sistematizează responsabilitățile din domeniul vizat, precum și comercializarea și publicitatea corectă a acestor produse, în vederea eliminării riscului pentru sănătate, în interesul superior al sănătății publice. Ministerul susține acest proiect legislativ în forma inițială. Vă mulțumesc. |
![]() |
Mulțumesc. Domnule președinte Buicu, vă rog, prezentați raportul. |
![]() |
Domnul Corneliu-Florin Buicu (de la tribună): Mulțumesc, domnule președinte. Este vorba de un raport comun al Comisiilor pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și al Comisiei pentru sănătate și familie. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal privind comercializarea suplimentelor alimentare. În urma examinării proiectului de lege, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, să vă propună adoptarea Proiectului de Lege privind suplimentele alimentare, cu amendamentele din anexă. Vă mulțumesc mult. |
![]() |
Și eu vă mulțumesc. Dacă sunt intervenții? Nu sunt intervenții. Avem 26 de amendamente admise și un amendament respins. Dacă se susține? Nu se susține. La titlul legii, intervenții? Nu. De la 2 la 26, intervenții? Nu. Rămâne la votul final. Caracter organic. |